Parcurg zilnic sute de kilometrii, poate chiar mii. Parcurg soseaua in lung si in lat si nimeni nu ma intreaba cum este. Conduc pe soare, pe vant, pe ploaie, iarna sau vara. Nu doar ca in fiecare zi conduc un ,,monstru” de camion, dar acesta este mai tot timpul incarcat cu marfa. Astfel condusul a devenit pentru mine o adevarata provocare la fiecare cursa sau delegatie. De ce? Raspunsul este cat se poate de simplu: e nevoie de o precizie si capacitate de reactie rapida pentru a conduce un camion incarcat cu marfa pe autostrada. Practic, camionul este un „animal” neimblanzit. Soferul se straduieste sa tinta in frau fiara prin fermitatea cu care manevreaza volanul. Avantajul in toata aceasta situatie este ca nu ai timp sa te plictisesti.
Dincolo de efortul orelor indelungate la volan si a responsabilitatii plasarii marfii intregi la destinatie, munca mea de tirist are un avantaj prea putin intuit de restul lumii. Conducand ajung sa ma bucur de cele mai frumoase privelisti.
Dimineata, cand pornesc la drum, eu sunt primul care astept sa salut soarele de sus de la inaltimea cabinei mele. Lumina se umple de caldura sub privirea mea atenta. Lanurile de grau si nametii de zapada au mereu alta nuanta cand sunt privii in dupa-amieze senine. Masinile care trec pe langa mine sau pe care eu le depasesc imi spun de fiecare data o poveste despre pasagerii lor. E suficient sa intuiesc cu ce viteza merg, ca sa stiu cum sunt ei si incotro se indreapta.
Cel mai placut este cand in dreapta soselei ai partener de drum padurea verde si minunata, iar seara cerul instelat imi ofera cel mai frumos spectacol. Una peste alta, indiferent de ce si peste cine dau in drumul mei lung, mereu ma simt ca un rege si aceasta pentru ca de la inaltimea mea totul se vede altfel: mai special, mai spectaculos, mai expus, dar si mai maret.
Follow